Cofinanțare UE pentru promovarea produselor agroalimentare

La data de 14 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat programul de lucru pentru 2019 în cadrul politicii de promovare, 191,6 milioane EUR urmând să fie puse la dispoziție pentru programele selectate pentru cofinanțare din partea UE.

Această sumă reprezintă o creștere cu 12,5 milioane EUR în comparație cu 2018. 89 de milioane EUR vor fi alocate pentru campanii derulate în țări cu o creștere puternică, precum Canada, China, Columbia, Japonia, Coreea, Mexic și Statele Unite. O parte din fonduri vor fi alocate pentru promovarea unor produse specifice, cum ar fi măslinele de masă conform comunicatului de presa al Comisiei Europene.

Programele din 2019 de promovare a produselor agroalimentare din UE se vor concentra în principal pe piețele din afara UE care au cel mai mare potențial de creștere.

În interiorul UE, accentul se pune pe campaniile care promovează diferitele sisteme și etichete de calitate ale UE, inclusiv denumirile de origine protejate (DOP), indicațiile geografice protejate (IGP) și specialitățile tradiționale garantate (STG), precum și produsele ecologice. În plus, o parte din finanțare este orientată către anumite sectoare specifice, cum ar fi producția sustenabilă de orez și sectorul fructelor și legumelor. Acesta din urmă a fost ales în mod specific pentru a promova o alimentație sănătoasă în rândul consumatorilor din UE.

Cererile de propuneri de campanii specifice vor fi publicate în ianuarie 2019. Acestea vor fi deschise unei game largi de organisme, cum ar fi organizațiile profesionale, organizațiile de producători și grupurile agroalimentare responsabile pentru activitățile de promovare.

Context

Campaniile de promovare a produselor agricole din UE sunt concepute pentru a deschide noi oportunități de piață pentru agricultorii din UE și industria alimentară mai largă, precum și pentru a îi ajuta să-și dezvolte afacerile existente.

Normele privind politica de promovare stabilesc modul în care finanțarea UE – care se ridică de la 142,5 milioane EUR în 2017 la 188,5 milioane EUR în 2018 și 200 milioane în 2020 – poate fi utilizată pentru inițiative de informare și promovare în statele membre ale UE și în țările din afara UE.

Există două tipuri de acțiuni de promovare

  • cele desfășurate de asociațiile comerciale europene sau interprofesionale și cofinanțate de UE;
  • cele care se desfășoară direct de către UE în sine, cum ar fi ofensiva diplomatică a Comisarului din țările terțe pentru dezvoltarea comerțului agroalimentar, participarea la târguri și campanii de comunicare pentru promovarea produselor agricole din UE.

Pentru mai multe informații: Comisia Europeană