Indicatori monetari

Conform comunicatului de presă BNR Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2018 un sold de 354 735,9 milioane lei. Faţă de luna martie 2018 aceasta a crescut cu 1,1 la sută (0,5 la sută în termeni reali), iar în raport cu aprilie 2017 masa monetară s-a majorat cu 11,1 la sută (5,6 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2018 cu 0,7 la sută (0,2 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2018, până la nivelul de 238 381,1 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,3 la sută (0,8 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 0,4 la sută).

La 30 aprilie 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,8 la sută (1,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2017, pe seama majorării cu 16,2 la sută a componentei în lei (10,4 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 6,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,2 la sută).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna aprilie 2018 cu 1,8 la sută faţă de luna martie 2018, până la 100 781,7 milioane lei. La 30 aprilie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 0,9 la sută (-4,1 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2017.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2018 cu 1,1 la sută faţă de luna martie 2018, până la nivelul de 306 999,1 milioane lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 29,62 milioane lei, până la 113 603,2 milioane lei. La 30 aprilie 2018, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,0 la sută (1,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2017.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 1,26 la sută, până la 93 527,6 milioane lei. La 30 aprilie 2018, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 15,4 la sută (9,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2017.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodăriile ale populaţiei şi alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 2,2 la sută, până la nivelul de 99 868,2 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 2,2 la sută, până la 21 436,0 milioane euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 11,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 8,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 14,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 11,8 la sută), iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 4,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 2,1 la sută).

Pentru informații suplimentare: BNR – Comunicate de presă