Start-up-uri finanțate din fonduri europene – generator de afișe

Ministerul Fondurilor Europene pune la dispoziția start-up-urilor finanțate din fonduri europene un generator de afișe cu ajutorul căruia întreprinderile nou-înființate își pot îndeplini obligațiile privind informarea publicului larg conform comunicatului de presă publicat pe site-ul instituției în data 22 octombrie.

Continuă lectura „Start-up-uri finanțate din fonduri europene – generator de afișe”

Facilitarea accesului IMM-urilor la piețele financiare

În cadrul uniunii piețelor de capital, UE va dispune în curând de un nou cadru pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii să acceseze noi surse de finanțare. Conform comunicatului de presă al Ministerului Finanțelor Publice, reprezentanții permanenți la UE au confirmat pe 20 martie, un acord la care s-a ajuns, la 6 martie, între președinția română și Parlamentul European, vizând facilitarea accesului IMM-urilor la piețele financiare și reducerea costurilor aferente. Inițiativa vizează îndeosebi accesul la „piețele de creștere pentru IMM-uri”, o categorie de locuri de tranzacționare creată recent, destinată micilor emitenți.

Continuă lectura „Facilitarea accesului IMM-urilor la piețele financiare”

Newsletter Ianuarie 2019

Noi măsuri fiscal-bugetare – O.U.G 114/2018

O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene publicată în Monitorul Oficial nr. 1116 are un impact major în domenii esențiale, precum securitatea energetică, sectorul bancar, industria de telecomunicații, stabilitatea pe termen lung a acumulărilor persoanelor fizice în fondurile private de pensii, funcționarea industriei construcțiilor, dobânzile titlurilor de stat.

Continuă lectura „Newsletter Ianuarie 2019”

Proiectul de Lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri. Acesta poate fi consultat pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Transparenţă decizională”, accesând link-ul http://www.imm.gov.ro/proiecte-de-politici-publice-aflate-in-dezbatere-publica.

Continuă lectura „Proiectul de Lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri”

Finanțare nerambursabilă în sectorul TIC

Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale anunță lansarea apelului de aferent Acțiunii 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.

Continuă lectura „Finanțare nerambursabilă în sectorul TIC”