Propunere pentru modificarea Legii nr.346/2004

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a lansat în dezbatere publică pe 7 iunie: Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Principalele modificări prevăzute în propunerea pentru pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, sunt următoarele:

1. Articolul 251 se modifică și va avea următorul cuprins “Programele naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, care se derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii până la 31.12.2027, conform procedurilor de implementare aprobate în fiecare an prin ordin al conducătorului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, sunt:”

2. La articolul 251, după litera l) se introduc două noi litere, litera m) și litera n) cu următorul cuprins:

m) programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici şi mijlocii;

n) programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;;

Art. II. În tot cuprinsul actului normativ se înlocuiesc următoarele denumiri:

1. Sintagma, “Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.” se înlocuiește cu sintagma„”Compania Națională de Investiții Rutiere”;

2. Sintagma, “oficiile teritoriale” se înlocuiește cu sintagma, “agențiile teritoriale”.

Conform notelor de fundamentare ale proiectului, susținerea dezvoltării economice a țării pe termen lung trebuie privită prin prisma încurajării inițiativei antreprenoriale, mai ales în rândul tinerei generații, şi a sprijinirii activității IMM-urilor, în special a celor inovatoare în sectoare profitabile, prin înlăturarea barierelor birocratice şi facilitarea accesului la surse şi instrumente financiare, cu efect multiplicator în economie. Creșterea volumului de investiții în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, precum şi încurajarea accesului IMM-urilor pe piața unică şi pe terțe piețe poate conduce la reducerea decalajelor de competitivitate pe care acestea le înregistrează față de întreprinderile din celelalte State Membre, precum şi la alinierea întreprinderilor românești la standardele europene. Îmbunătățirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici şi mijlocii, pe o piață financiară competitivă, constituie, de asemenea, o prioritate la nivelul Uniunii Europene, dar şi o componentă esențială a strategiei naționale de sprijinire a dezvoltării IMM şi de îmbunătățire a mediului de afaceri.

Pentru mai multe informații: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat