Programul naţional multianual de microindustrializare

Programul naţional multianual de microindustrializare este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și  Antreprenoriat (MMACA), prin Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM (DAPIMM) și Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 23/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Obiectivul Programului naţional multianual de microindustrializare îl constituie susţinerea investiţiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare.

Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art.107 şi 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/24.12.2013.

Schema de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Schema este valabilă de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021.

Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 297.436.000 lei.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017  a Bugetului de Stat pe anul 2017 este de 74.359.000 lei.

Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2018, 2019 și 2020 este de 74.359.000 lei/anual.

Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 660 de beneficiari, din care 165 de beneficiari în anul 2017.

Beneficiarii de ajutor de minimis în cadrul Programului

Noţiunea de “întreprindere unică” include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:

(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

(d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.

Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.

În sensul Regulamentului Comisiei nr. 1407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, noțiunea de întreprindere unică stabilește cuantumul anjutorului de minimis de care poate beneficia aplicantul.

Pot beneficia de prevederile Programului societăţile care se încadrează în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii într-una din regiunile de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru sau în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici sau întreprinderilor mijlocii în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, care îndeplinesc cumulativ, la data completării planului de afaceri online, următoarele criteriile de eligibilitate.

Pentru mai multe informații: Programul naţional multianual de microindustrializare