Fonduri suplimentare pentru Programul National de Dezvoltare Locală

Conform comunicatului de presă MDRAP, guvernul a aprobat în data de 13 decembrie, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 300 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pe anul 2018.

Suma va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în vederea decontării proiectelor finanțate prin Programul National de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I și II, şi acoperă cuantumul estimat al solicitărilor de decontare pentru finanţarea obiectivelor de investiții incluse în PNDL și neonorate până la această dată.

PNDL a fost conceput în vederea susținerii de către stat prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAP, a autorităților administrației publice locale, în vederea implementării proiectelor de dezvoltare și îmbunătățire a infrastructurii locale. Prin OUG nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, au fost instituite două etape pentru derularea PNDL, respectiv:

  • etapa I – în care sunt incluse obiectivele de investiţii aflate în finanţare la data de 31 decembrie 2016;
  • etapa a II-a – pentru programarea bugetară 2017-2020, în cadrul căreia se asigură finanțarea pentru un număr de până la 9.500 obiective de investiţii noi introduse în program, în domeniile prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, din care cel mult 2.500 de creşe şi grădiniţe şi cel mult 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/ modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional, pentru care se asigură finanţarea multianuală, conform prevederilor legale, până la finalizarea acestora.

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

Gestiunea eficientă a fondurilor publice în implementarea PNDL se realizează prin selectarea proiectelor în urma analizei acestora, încadrarea în standardele de cost, asigurarea cerințelor esențiale de funcționare, tehnice, și de calitate în execuție, în conformitate cu legislația în vigoare.

Introducerea la finanțare a unor obiective noi sau în continuare se face de către autoritățile publice locale în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare locală, cu fundamentarea nevoii de investiții pentru asigurarea unui cadru armonios de dezvoltare comunității precum și cu respectarea tuturor obligațiilor contractuale față de MDRAP.

Pentru mai multe informații: Programul National de Dezvoltare Locală