Reglementările parteneriatul public-privat

Scopul parteneriatului public-privat

Parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public și/sau operării unui serviciu public.

Partener public – oricare dintre entitățile care sunt autorități contractante sau entități contractante în sensul art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, al art. 4 din Legea nr. 99/2016, precum și al art. 9 și 10 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

Partener privat – investitorul privat sau asocierea de investitori privați care a semnat cu partenerul public contractul de parteneriat public-privat;

Conform art. 32 din Legea nr. 233/2016 contractul de parteneriat public-privat reglementează cel puțin următoarele aspecte:

  1. a) obiectul proiectului realizat în parteneriat public-privat;
  2. b) condițiile de înființare și funcționare a societății de proiect, după caz;
  3. c) termenele de realizare a lucrărilor;
  4. d) drepturile constituite în favoarea partenerului privat și a societății de proiect, inclusiv cu privire la bunurile cu care partenerul public contribuie la realizarea proiectului de parteneriat public-privat;
  5. e) drepturile și obligațiile partenerului public, ale partenerului privat și ale societății de proiect, pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat, inclusiv obligațiile partenerului privat și ale societății de proiect menite să garanteze respectarea destinației bunurilor implicate în proiectul de parteneriat public-privat și a condițiilor de realizare a serviciului public;
  6. f) regimul juridic al bunurilor implicate în proiect, inclusiv al bunurilor realizate sau dobândite în cursul derulării proiectului și modalitatea de transfer al acestor bunuri la încetarea contractului, cu respectarea dispozițiilor legale în materia proprietății publice;
  7. g) durata contractului;
  8. h) modalitatea de finanțare și etapele proiectului de parteneriat public-privat;
  9. i) remunerarea partenerului privat, indicând în detaliu modalitatea de calcul și de plată, inclusiv posibilitatea compensărilor/deducerilor între sumele de plată cuvenite partenerului privat și orice eventuale daune sau alte sume de plată datorate de către partenerul privat;
  10. j) modalitatea de alocare a riscurilor în cadrul proiectului de parteneriat public-privat;
  11. k) caracteristicile și obiectivele de performanță ale bunului sau bunurilor ce vor fi realizate în cadrul proiectului, precum și indicatorii de performanță a serviciului public ce formează obiectul proiectului;
  12. l) modalitatea de monitorizare și control de către partenerul public al respectării obligațiilor partenerului privat și ale societății de proiect;
  13. m) procedura de aprobare de către partenerul public a contractelor încheiate de partenerul privat și societatea de proiect cu afiliații partenerului privat;
  14. n) garanțiile de bună execuție ce vor fi asigurate de partenerul privat;
  15. o) asigurările ce vor fi încheiate și menținute pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat;
  16. p) proceduri de preluare a drepturilor și obligațiilor partenerului privat de către finanțatorii proiectului și/sau un nou partener privat;
  17. q) răspunderea contractuală, inclusiv sancțiunile și penalitățile aplicabile partenerului privat în cazul neexecutării obligațiilor sale, în special în cazul neatingerii sau nemenținerii obiectivelor ori indicatorilor de performanță;

q^1) posibilitatea compensării sumelor astfel datorate de partenerul privat, inclusiv penalitățile, cu plățile datorate de partenerul public în temeiul contractului de parteneriat public-privat, după caz; conform proiectului de modificare a Legii nr. 233 din 2016 privind parteneriatul public-privat.

  1. r) dreptul partenerului public de a modifica unilateral anumite părți ale contractului și dreptul partenerului public de a denunța unilateral contractul, precum și condițiile de exercitare a acestor drepturi în conformitate cu prevederile art. 35, inclusiv modalitatea de stabilire și plată a eventualei compensații datorate partenerului privat;
  2. s) mecanisme de împărțire a profitului, după caz;
  3. t) procedura și limitele subcontractării;
  4. u) cauzele de încetare a contractului și condițiile în care se asigură continuitatea serviciului public realizat în cadrul parteneriatului public-privat;
  5. v) orice alte aspecte care, în conformitate cu prevederile prezentei legi, sunt parte a contractului de parteneriat public-privat.

Pentru mai multe informații: Legea nr. 233 din 24 noiembrie 2016 privind parteneriatul public – privat