Newsletter Februarie 2020

Hotărâri privind politica monetară

În şedinţa din 7 februarie 2020 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele: menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50 la sută pe an; și reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 6 la sută de la 8 la sută începând cu perioada de aplicare 24 februarie -23 martie 2020 și menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8 la sută.

Rata anuală a inflației IPC a crescut în luna decembrie 2019 la 4,0 la sută, de la 3,8 la sută în noiembrie, nivel situat deasupra intervalului țintei staționare și ușor peste cel prognozat. Creșterea acesteia față de finalul trimestrului III, când a scăzut la 3,5 la sută, este atribuibilă în principal majorării dinamicii prețurilor combustibililor, inclusiv pe fondul unui efect de bază, dar și scumpirii considerabile a fructelor, precum și accelerării inflației de bază.

Comerțul electronic: modificări pe schimbul de date privind plățile relevante pentru TVA

Consiliul UE a adoptat în luna februarie un set de norme menite să faciliteze detectarea fraudei fiscale în tranzacțiile aferente comerțului electronic transfrontalier. Noile măsuri vor permite statelor membre să colecteze în mod armonizat probele puse la dispoziție pe cale electronică de către prestatorii de servicii de plată, cum ar fi băncile. În plus, va fi instituit un nou sistem electronic central pentru stocarea informațiilor referitoare la plăți și pentru prelucrarea ulterioară a acestor informații de către funcționarii antifraudă de la nivel național.

Principalele modificări

Modificări aduse Directivei TVA prin care se instituie obligația ca prestatorii de servicii de plată să țină evidența plăților transfrontaliere legate de comerțul electronic. Aceste date vor fi apoi puse la dispoziția autorităților fiscale naționale în condiții stricte, inclusiv în ceea ce privește protecția datelor.

Modificări aduse unui regulament privind cooperarea administrativă în domeniul TVA-ului. Aceste modificări stabilesc detaliile privind modul în care autoritățile fiscale naționale vor coopera în acest domeniu pentru a detecta fraudele în domeniul TVA-ului și a controla respectarea obligațiilor în materie de TVA.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în luna decembrie 2019

Conform datelor publicate în luna februarie de către INS, în luna decembrie 2019, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută cu 5,0% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,3%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în termeni nominali, atât ca serie brută, cu 9,4% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,6%. În perioada 1.I-31.XII.2019, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut faţă de perioada 1.I-31.XII.2018, ca serie brută cu 10,6%.

Noi norme privind vizele UE

Noile norme UE privind vizele de ședere de scurtă durată se aplică la nivel mondial începând cu 2 februarie 2020. Ele facilitează procesul călătorilor privind solicitarea vizei pentru a veni în Europa, facilitând turismul, comerțul și afacerile, oferind în același timp mai multe resurse pentru combaterea riscurilor și amenințărilor privind migrație neregulată și securitatea internă.

Modificările se aplică călătorilor din toate țările care au nevoie de vize pentru a călători în UE. În prezent, cetățenii din 105 țări sau entități non-UE trebuie să aibă viză. Nimic nu se schimbă pentru țările care beneficiază de călătorii fără viză în UE, deoarece noile reguli nu se aplică cetățenilor lor.

Cu noile reguli, călătorii beneficiază acum de o procedură de cerere de viză mai simplă și mai accesibilă:

  • Cererile de viză pot fi depuse cu până la 6 luni înainte de călătoria prevăzută (9 luni pentru navigatori), în loc de 3 luni anterior, permițând călătorilor să-și planifice mai bine călătoriile;
  • Vizele de intrare multiplă cu valabilitate îndelungată (de la 1 la 5 ani) sunt acum mai ușor de obținut, economisind timp și bani, deoarece călători vor trebui să solicite o nouă viză mai rar;
  • În cele mai multe cazuri, o cerere poate fi depusă direct în țara de reședință a călătorului și, dacă este posibil, completată și semnată electronic (au fost acceptate doar exemplare tipărite până acum), ceea ce va ajuta la a economisi timp, bani și a evita eventuale dificultăți.