Ministerul Finanțelor Publice a publicat, pe 19 decembrie, câteva precizări privind justificarea transportului intracomunitar în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Legislația în domeniul TVA prevede o serie de condiții pentru aplicarea scutirii de TVA în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri iar, una dintre ele este că bunurile trebuie să fie expediate sau transportate dintr-un stat membru în altul.

În practică, s-au constatat în anumite situații abordări diferite ale statelor membre în aplicarea scutirilor de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri, care au creat dificultăți și o lipsă de securitate juridică atât în rândul operatorilor economici care realizează astfel de tranzacții, cât și din perspectiva administrațiilor fiscale.

Pentru a oferi soluții concrete și pentru armonizarea condițiilor în care se pot aplica scutirile de TVA la nivelul UE, s-a considerat oportun ca printr-un regulament european, aplicabil direct tuturor statelor membre, să fie precizate anumite circumstanțe în care să se considere că bunurile sunt transportate dintr-un stat membru în altul.

În acest sens a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2018/1912 al Consiliului de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește anumite scutiri pentru operațiunile intracomunitare, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

La art.45a din Regulamentul 282/2011 (astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2018/1912) se stabilește că în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin.(1) lit.a) și b) din acesta, se prezumă că furnizorul face dovada transportului intracomunitar al bunurilor în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrarea intracomunitară de bunuri efectuată.

Prezumția prevăzută la art.45a din Regulament nu acoperă însă toate situațiile ce pot apărea în practică, în condițiile în care documentele necesare în vederea justificării transportului intracomunitar al bunurilor trebuie emise de două entități independente atât una de cealaltă, cât și de furnizor și de cumpărător.

Prin urmare, de la 1 ianuarie 2020, în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de bunuri:

În comunicatul de presă  al Ministerului Finanțelor Publice se subliniază că justificarea transportului intracomunitar al bunurilor nu este suficientă pentru aplicarea scutirii de TVA în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri, pentru aplicarea acestei facilități fiind necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Pentru mai multe informații: Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal