Ce este Fintech?

Termen care este utilizat pentru a descrie inovația tehnologică din sectorul financiar. Conform Consiliului pentru Stabilitate Financiară (CSF), Fintech reprezintă “inovația tehnologică a serviciilor și produselor financiare care pot conduce la noi modele de afaceri, noi aplicații, procese și produse cu efect material asociat furnizării de servicii financiare.”

În urma exercițiului de cartografiere a domeniului Fintech derulat de către Autoritatea Bancară Europeană (ABE), au fost identificate patru grupe de produse sau servicii financiare care intră în sfera inovațiilor tehnologice financiare:

Beneficii și riscuri

Conform Raportului BNR asupra stabilităţii financiare, publicat în luna decembrie 2017, Fintech poate reconfigura structura actuală a sistemului financiar și în același timp poate aduce o serie de beneficii precum:

Serviciile furnizate prin intermediul noilor tehnologii au impact asupra tuturor componentelor sectorului financiar: sisteme de plată şi decontare, sectorul bancar, sectorul asigurărilor și al fondurilor de pensii, şi pieţele de capital.

Un beneficiu al inovațiilor tehnologice financiare constă în oportunitățile pe care le oferă de a reduce costurile operaționale, conducând spre o mai bună eficientizare a activității.

Pe de altă parte, apariţia de noi tehnologii în domeniul financiare poate determina modificări ale strategiei băncilor prin creşterea sferei clienţilor eligibili. De exemplu, evaluarea riscului de credit va putea fi realizată prin intermediul datelor colectate digital, din surse alternative, cum ar fi istoricul comerțului electronic sau al tranzacțiilor mobile, dar şi prin utilizarea seturilor mari de date (big data) sau a soluțiilor inovatoare de analiză (data analytics).

Amplificarea fenomenului Fintech a intrat sub lupa autorităților din întreaga lume atât din perspectiva beneficiilor pentru stabilitatea financiară, dar mai ales a riscurilor la adresa acesteia, în special în contextul în care nivelul redus de informații nu permite o cuantificare holistică a amplitudinii companiilor din acest domeniu.

Consiliul de Stabilitate Financiară (CSF) clasifică într-o analiză cuprinzătoare riscurile generate de Fintech asupra stabilității financiare în două mari categorii: (i) riscuri macro-financiare (la nivelul întregului sistemului financiar) și (ii) riscuri micro-financiare (la nivelul diferitelor entități, infrastructuri ale piețelor financiare sau sectoare). Riscurile macro-financiare cele mai importante sunt următoarele: riscul de contagiune, riscul de volatilitate excesivă și riscul cu privire la colapsul unor jucători din piață de importanță sistemică.

Pentru mai multe informații: BNR- Raport asupra stabilităţii financiare